Curăță rahatul caineului de pe stradă

Acum câteva ore am stat în fața geamului și am admirat un cățel care își făcea frumos nevoile lângă un tomberon aflat pe stradă. Am admirat atent ce face posesoarea câinelui. L-a tras repede să plece. Dar eu, om educat și cu cei șapte ani, am bătut frumos în geam să văd ce va face. A dat să plece și am mai bătut odată în geam, mai tare. A venit înapoi și a scos un șervețel din buzunar și a curățat rahatul de pe stradă.

De obicei, când mergi să-ți plimbi câinele pe stradă ai și o pungulită cu tine, să îi pui rahatul. Dar de această dată, femeia care-și plimba câinele avea doar un șervețel și atât.

Dacă nu observam ce se întâmplă, cu siguranță nu curată deloc. Era plecată și rahatul era acolo, așteptând să vină cineva să calce pe el și să înjure de toți sfinții. Sunt foarte mulți care fac acest lucru. Își cumpără câine și trebuie scos la plimbare, dar e a dracu de greu să cureți după el. Zici că e vina lui că se cacă pe stradă, nu a ta, că ai vrut câine la oraș. La sat e altă treabă, îți lași câinele în curte și își face de cap acolo, la oraș e altă treabă.

Pe străzile din oraș avem foarte multe semne pe coșurile de gunoi și câteva tăblițe legat de rahatul de câine. Chiar se dă și amenzi pentru acest lucru. Nu îți cureți rahatul și te prinde cineva? 500 de lei amendă. Și chiar se dau amenzi pentru asta. Se face frumos poză și nu ai ce să comentezi, mai nou, există și camere de filmat în zone în care rahatul de câine era ceva normal, acum cu camerele de filmare au dispărut acele persoane care plecau și nu curățau rahatul de pe stradă.

Nu ai certificat SSL activ? Nu ai ce căuta pe Google

Lucrez de câteva luni la un nou site și am descoperit recent că nu este indexat în Google. Este vorba de un site nou, conținut de calitate, bine făcut, temă premium, nimic greșit la site. Am căutat să văd care este problema. Am trimis site-ul spre indexare și nimic, site-ul tot nu apare în căutările de pe Google.

Cum nu prea sunt prieten bun cu promovarea seo și astfel de lucruri, am început să caut o soluție, defapt, problema. După multe știri și informații citite, am ajuns la concluzia că, Google nu mai îți indexează site-uri dacă nu ai un certificat de siguranță SSL activ. Da! Google nu îți mai indexează site-ul dacă acesta nu are acel certificat, care poate să coste câteva sute de euro, dar există și o variantă gratuită.

Acest certificat a apărut de mulți ani, dar abia de câțiva ani motoarele de căutare și browserele de internet au luat în serios certificatele SSL. Înainte, adică acum vreo 3 ani, ai putut să intri pe un site fără certificat fără probleme. Însă, acum dacă vrei să intri pe un site care nu are certificat valid, îți va apărea o eroare și bine înțeles, îți va recomanda să părăsești site-ul.

Să spunem că avem un magazin online și nu avem un certificat valid sau avem o eroare cu certificatul existent. Un client care va dori să comande ceva, intră pe site și va vedea o eroare și browser-ul îi recomandă să părăsească site-ul. Un client pierdut, asta înseamnă. Poate să fie unul, zece, o sută sau câteva mii de clienți pierduți. Indiferent de site, indiferent că vinzi sau nu, ai nevoie de acel certificat SSL. Ai un blog? Perfect! Ai nevoie de un certificat. Chiar dacă certificatele au fost create pentru magazine online.

Dacă ai aceeași problemă îți recomand să comanzi un certificat gratuit. Majoritatea firmelor de găzduire oferă o astfel de soluția, iar dacă nu, găsești certificate cu până în 15 euro pe an. Este un preț bun. După ce ai certificatul trebuie să completezi cererea de indexare pentru motoarele de căutare dorite. Poate ești pe google dar nu ești pe bing, doar un exemplu.